Page 1 of 2

Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de km

PostPosted: 08 Jun 2011, 10:10
by bullet
Directorul general al CNADNR, Daniela Drăghia, a declarat marţi că întreaga reţea de autostrăzi va fi taxată, menţionând că instituţia lucrează la stabilirea valorii şi a modului cum se vor colecta banii.
Anterior, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a firmase că doar utilizarea autostrăzilor de pe Coridorul IV paneropean va fi taxată, condiţie impusă de Comisia Europeană, cu o sumă care va fi anunţată când majoritatea tronsoanelor vor fi finalizate, în 2015.

Image

"Comisia Europeană a impus condiţii clare, atunci când ne-au dat finanţarea, şi anume taxarea autostrăzilor. Vorbim de Coridorul IV, dar şi de celelalte autostrăzi deja construite. Întreaga reţea va fi taxată", a precizat Drăghia.

În prezent, doar tronsonul Bucureşti-Cernavodă din autostrada Bucureşti-Constanţa se află pe traseul Coridorului IV.

CNADNR lucrează la calcularea taxei, precum şi la modul în care aceasta va fi aplicată, respectiv prin puncte de colectare sau cu ajutorul sateliţilor prin Programul Galileo al Uniunii Europene (sistem european de radionavigaţie), care va intra în vigoare în 2013. Radionavigaţia prin satelit este o tehnologie care permite utilizatorilor să îşi cunoască poziţionarea în orice moment.

"Dacă vom trimite în această lună cererea la Comisia Europeană pentru taxarea autostrăzilor, ei au termen de şase luni pentru a ne răspunde. Asta înseamnă că la începutul anului viitor vom afla toate detaliile", a mai afirmat oficialul CNADNR.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a semnat marţi contracte în valoare de 427,5 milioane euro pentru proiectarea şi execuţia a trei segmente ale autostrăzii Orăştie-Sibiu. În luna mai, instituţia a încheiat contracte pentru tronsone ale autostrăzilor Timişoara-Lugoj, Nădlac-Arad, Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu. Toate autostrăzile se plasează pe traseul Coridorului IV de transport paneuropean.

Coridorul IV începe în Germania, la Nurenberg, şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa, ruta continuând până la Istanbul.


Sursa: http://www.mediafax.ro/economic/circula ... a-8320766/

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 23 Jan 2012, 12:24
by danezu
N-au fost in stare sa le termine dar si-au facut planuri cu banutii pe care o sa-i stranga.......Romania :mrgreen:

Bafta!

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 23 Jan 2012, 15:56
by andybumbu
Pai tatucu nostru celebru prin" aici sunt banii dvs" si nu numai...'anii 90 "nu se justifica autostraziile" pai da...din elicopter e Ro mai frumoasa :twisted:, acuma baga si taxe..sa bage dar sa am pe ce rula, ca sa parcurg TM-AR pe tentativa de autostrada, de doar 32Km, inaugurata de pitic in decembrie si deja au fost morti!! trebuie sa strabat peste 25km ca sa intru pe ea :!: pai mai bine merg pe drumul national direct-clasic 55km :mrgreen:

-ungurii au modificat taxa& durata vignetei de autostrada de la 1 ianuarie, costa 2950forinti/ 10 zile, cam 10 euro, autostrazile lor sunt altceva...alt aluat :lol:

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 16 Nov 2012, 17:14
by bullet
Fiecare kilometru de autostradă din România va fi păzit cu arma pentru 6.800 de euro pe an

Începând de anul viitor, când vom merge pe autostradă, vom vedea din loc în loc, la orice oră din zi şi din noapte, agenţi dotaţi cu arme şi muniţie letale. Ei vor păzi fiecare kilometru de autostradă de hoţi. Aceasta este iniţiativa Companiei Naţionale de Austostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) care vrea să achiziţioneze servicii de pază pentru 400 de kilometri de autostrăzi, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 5,5 milioane de euro.

CNADNR scoate la licitaţie contractele pentru asigurarea pazei pe cinci tonsoane de autostradă. Pentru fiecare tronson, acordul-cadru se va încheia pentru doi ani. Astfel, fiecare kilometru de autostradă va fi păzit de agenţi antrenaţi în săli de forţă şi cu arme pentru aproximativ 6.800 de euro pe an.

Reprezentanţii CNADNR susţin că valoarea furturilor de pe autostrăzi este mult mai mare decât factura pentru firmele de pază. "Trebuia oricum să angajăm pe cineva pentru că furturile sunt destul de mari. Undeva spre sfârşitul anului sper să avem firma sau firmele, nu este obligatoriu să avem numai o firmă", a declarat Mircea Pop, directorul general al CNADNR, potrivit Money.ro..

Care sunt tronsoanele care vor fi păzite:

1. Autostrada A2, tonsonul Lehliu-Cernavodă (106 kilometri), valoarea contractului ridicându-se la 7,41 milioane de lei (1,63 milioane de euro).
2. Autostrada A2, tronsonul Cernavodă-Constanţa (56 de kilometri) şi Autostrada A4, tronsonul Ovidiu – Agigea (21 de kilometri) – 5,87 milioane de lei, fără TVA (1,29 milioane de euro). Serviciile achiziţionate vor fi de pază a patrimoniului prin patrulare şi posturi fixe.
3. Autostrada A1, tronsonul Bucureşti-Piteşti (110 kilometri, între km 10 şi km 120) – 4,79 milioane de lei (1,05 milioane de euro).
4. Autostrada A2, tronsonul Bucureşti-Lehliu (55 de kilometri, între km 9 şi km 64) – 3,7 milioane de lei (813.000 de euro).
5. Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti (52 de kilometri) – 3,09 milioane de lei (680.000 de euro). Condiţii pentru participarea la această licitaţie: minimum 50 de autoturisme - concepute pentru transportul de pasageri, dar şi altele dotate pentru pază.

Cine ne va păzi autostrăzile

Criteriile CNADNR de participare la licitaţia privind achiziţionarea serviciilor de autostradă sunt foarte stricte: firmele trebuie să dispună de săli de sport proprii sau închiriate pentru pregătirea fizică a agenţilor, dar şi de săli de pregătire profesională. Firmele participante trebuie să dovedească ca au posibilităţi tehnice pentru executarea unor şedinţe de tragere cu armamentul din dotare. Agenţii trebuie să aibă uniforme şi echipamente de protecţie cu însemne distinctive.

Agenţii trebuie să fie testaţi psihologic şi să aibă avize de la Medicina Muncii. Ofertanţii trebuie să prezinte autorizaţia de deţinere pentru arme şi muniţie letale, emisă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, conform legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Agenţii vor fi cu ochii în patru pe fluturaşii reflectorizanţi, panourile antiorbire, gardul de plasă de sârmă şi parapeţii metalici zincaţi.


http://www.adevarul.ro/financiar/Cum_sc ... 8916.html#

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 16 Nov 2012, 18:04
by Dansb
bullet wrote:...fiecare kilometru de autostradă va fi păzit de agenţi antrenaţi în săli de forţă şi cu arme pentru aproximativ 6.800 de euro pe an.

Adicatelea actualii caftangii de prin baruri, cluburi, recuperatorii, baieti cu cefe late, muschi la kg si creierul cat nuca. Uite inca un motiv pentru care va rade Europa (si nu numai) de noi.
Suntem unici :mrgreen: .

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 16 Nov 2012, 18:59
by andybumbu
Sa-mi ....scuze...dar ce business, acum inteleg de ce nu avem mii de km de autostrazi :lol: :lol: :lol:
Sa traiti bineeeeeeeeeeee 8)
Tara de doi bani, abia astept pe 9 dec :twisted: nu votez pe nimeni, hooooooooooooooo :evil:

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 16 Nov 2012, 19:12
by MagicPenguin
andybumbu wrote:Tara de doi bani, abia astept pe 9 dec :twisted: nu votez pe nimeni, hooooooooooooooo :evil:

Daca nu votezi pe nimeni, de ce esti nerabdator? :lol:

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 16 Nov 2012, 19:31
by andybumbu
Sa vad cum se ard, unii pe altii...pardon, ne ard pe noi contrifutabilii :roll: :lol: :lol: , eu unul sunt scarbit&satul, sa traiti bine :mrgreen: sa moara de ciuda elvetienii, mierea v-a curge la automate, chiar si la cele bancare, autostrazile vor fi cele mai avansate din lume, benzile ne vor conduce prin levitatie, CNADR-ul ne va plati, da, chiar asa, vom fi platiti sa rulam pe aceste nebunii, impozitele :lol: ...statul ne v-a plati noua impozite..., cica chiar retroactiv,
mai colegi, aici e vorba de boala, de cancer, nici macar o rusine de tara nu suntem :cry:

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 19 Nov 2012, 12:30
by cristian_93
andybumbu wrote:
Tara de doi bani, abia astept pe 9 dec :twisted: nu votez pe nimeni, hooooooooooooooo :evil:


Daca ai fi singurul roman cu drept de vot, te-ai duce? :D

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 19 Nov 2012, 13:40
by cristian_93

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 19 Nov 2012, 21:17
by andybumbu
Pai in 2009 eram la Viena chiar de Mos Nicolae, am incercat de 3 ori sa votez...a treia oara am reusit, erau sute, repet sute de votanti, in 2012, venind spre De, m-am abatut din drum, m-am dus si am votat, tot la Viena si tot pe argentiner strasse, adica la Institutul Cultural Roman....dar promit ca nu voi mai vota, nu se poate...nu sunt singurul roman si mai ales in 1989, pe 17 dec, nu am dat ochi-in ochi cu tancurile ca sa vad politik de tot cacatul in mai bine de 20 de ani :evil:

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 20 Nov 2012, 11:20
by Gabilsson
Ceea ce nu ai inteles este ca politicienii care sunt la conducere isi doresc un numar cat mai mic de votanti. Acesta este planul lor! O populatie dezamagita si needucata nu voteaza, este stiut, deci acesta este telul lor. De asemenea se stie ca romanii din strainatate voteaza in proportie mai mare decat cei din tara si de aceea nu se creeaza conditii propice votarii. Este atat de simplu!
Nevotand vei face exact ceea ce isi doresc cei de la conducere.

Unul dintre cele mai bune exemple este cel cu votul impotriva lui Basescu. Presedintele stia ca a obtinut o populatie dezamagita, needucata si interesata mai mult de ''circ si paine'' decat de politica si de viitor deci era increzator in sansele lui de reusita. S-a ajutat putin de acea lege stupida si atat. Populatia nu a mers la vot iar el este in continuare presedinte. Nu discut daca acest lucru e bun sau rau (ca Base e in continuare presedinte) ci doar imi sustin teoria cu aces exemplu.

Intorcandu-ma la autostrazi spun ca populatia este dezinteresata si inerta deci va accepta sa plateasca ceea ce nu ar trebui platit. Exista deja taxe pentru drumuri iar aceste autostrazi sunt de foarte proasta calitate. sunt sigur ca nimeni nu va protesta blocand autostrazile o saptamana sau cat va fi nevoie pentru a respinge taxa (in cazul i ncare aceasta va fi aprobata)

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 24 Mar 2015, 23:00
by andybumbu

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 03 Sep 2015, 20:28
by andybumbu

Re: Toate autostrazile vor fi taxate.Toate 3.Toti cei 300 de

PostPosted: 30 Oct 2016, 04:54
by menelaus
Daca nu mergi sa votezi nu e mare lucru. Vor vota lipitorii de afise și lingăii partidelor. Eu voi anula votul și daca ar mai fi cateva milioane la fel poate ar fi un alt semnal de alarma pentru cocina politica.